Știam cu mult timp înainte că, în cadrul acestei rubrici, voi scrie și altfel despre mare, despre ocean, despre asemenea întinderi care ne îngăduie visul, chiar cu toate fețele lui deformate. Acum, „literatura adâncurilor” își permite o altă axă, alte volute, devine interesată de curgerea Tamisei și echivalează mai degrabă cu un background verosimil dar … Citește în continuare Eficiență și joc, câteva accente
O zi din viața lui Teofil Avram
Am scris în mai multe rânduri despre fețele urâte ale contemporaneității! În lumea hibridă pe care o traversăm dinspre un capăt spre celălalt, ne întâlnim cu neobișnuitul de altădată care, acum, e ridicat la rang de lege. Mă gândesc uneori că omul căzut în istorie a încercat măcar în parte să se salveze fie prin … Citește în continuare O zi din viața lui Teofil Avram
La pas cu cartea
Amân de ceva timp să scriu despre doi oameni prezenți în urbea Bacăului, oameni ai dialogului, aflați într-o prietenie extrem de solidară cu cartea; nu cred că risc prea mult dacă îi consider drept două dintre motoarele filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor. Prezenți la mai toate manifestările literare (și nu numai!), intervențiile dumnealor au glisat … Citește în continuare La pas cu cartea
Mărturiile Danielei Șontică
Înțeleg că realmente nu știu cum s-ar putea reinstaura firescul. Încep chiar să am dubii cu privire la propriile mele raționamente, implicit la o grilă de valori căreia i-am dat formă în ani, ani petrecuți cel mai adesea în apropierea cărților. Și totuși rămân cu încrederea că încă mai întrevăd ceva din calea ce trebuie … Citește în continuare Mărturiile Danielei Șontică
Accente afective
Deloc mulți, sunt totuși oameni în fața cărora îmi vine foarte greu să vorbesc! De cele mai multe ori am sentimentul fie că îi dezamăgesc, fie că le consum mai degrabă inutil timpul atât de prețios. Nu, nu sunt ironic! Sunt oamenii la care țin în chip definitiv, dincolo de rațiuni care necesită reconfirmări. Echivalează … Citește în continuare Accente afective
Cronicarul, printre „anacronismele” prezentului
Cine nu face efectiv parte dintr-o redacție, nu poate decât în mare aproxima chinurile la care te supune cartea. Desigur, nu cred să fie ceva mai nobil decât această preumblare prin orizonturi mai mult sau mai puțin ficționale, prin aceste lumi scornite dintr-o datorie cel mai adesea organică față de frumos. Aventura criticului mai ales … Citește în continuare Cronicarul, printre „anacronismele” prezentului
Alina Bako – Vindecarea prin literatură
De puțin timp am intrat în posesia unei lucrări care va avea, sunt convins, un destin deloc potrivnic. Numele Alinei Bako este cu siguranță cunoscut în critica literară contemporană; eu însumi, cu mai mult timp în urmă, aveam să scriu despre prima ei carte, dedicată coordonatelor dinamicii imaginarului poetic, un demers interesat, așadar, de metamorfozele … Citește în continuare Alina Bako – Vindecarea prin literatură
Recuperarea unui program: „Convorbiri literare”
Există de multe ori falsul sentiment că ne cunoaștem istoria și cultura foarte bine, drept pentru care, o eventuală revenire asupra unor evenimente / personaje / idei mai înainte de vreme „clasicizate” pare din start inoportună, mai ales în zilele unei modernități de tip kafkian, care alimentează cultul nefirescului și superficialitatea, neîndrăznind să supere vigilența … Citește în continuare Recuperarea unui program: „Convorbiri literare”