Proiectul Morphem

Ce-i drept, scriu în timpul desfășurării aproape haotice a unui virus ce va rămâne și el doar în istoria recentă. Odată cu trecerea timpului, am convingerea că ceea ce echivalează acum cu o dramă, ba chiar cu o tragedie, își va pierde urma printre alte evenimente nefericite. Totuși, caracteristica lumii contemporane se leagă extrem de evident de statutul unui om demotivat, „mișcat” de colo-colo de către varii interese economice transfrontaliere. Un om smuls din firescul său, rătăcit în lume ca într-o sală a oglinzilor care îi deformează reușitele; politica lui aici și acum închide destine și forțează pripit hotărâri, conferind anormalității viabilitate de ordin juridic, doar de dragul unor slogane ce amintesc de America anilor ’60. Lumea va rezista, omul din noi – prea puțin! Deși nu sunt deloc pesimist (dimpotrivă – constat că, până la urmă, crizele mă întăresc!), sunt obligat să amintesc că statisticile ar trebui să ne dea fiori: chiar și înainte de încoronarea de acum a virusului made in China, parte a statisticilor la nivel mondial ne pot da fiori: anual, undeva în jurul a 800000 de oameni se sinucid, mai precis câte o persoană la fiecare 40 de secunde. De obicei, dublu bărbați în raport cu femeile. Motivele? Le cunoașteți, sunt convins: instabilitatea relațiilor, lipsa unui loc de muncă conform pregătirii anterioare ș.a.m.d. De aici pleacă și povestea personajului ficțiunii din romanul „Proiectul Morphem”, semnat de Bogdan Marcu.

Deși ar fi meritat întru totul, cel mai probabil, numele lui Bogdan Marcu nu spune multe publicului larg. Chiar dacă a fost invitat în cadrul Conferințelor Microsoft, deși prezent sub forma unui turneu la sfârșitul anului trecut în mai multe orașe ale țării (sper să nu greșesc!), printre care și Bacăul, autorul mai sus menționat are parte în continuare de o receptivitate scăzută, deși abilitățile sale estetice sunt de netăgăduit. Dar haideți să procedăm simplu: cine e Bogdan Marcu? Succint, un băcăuan care în 1984 absolvă Institutul Politehnic din București, secția Aeronave; începând cu 1991, grație unei burse, urmează cursurile Universității din California de Sud, pe care le definitivează cinci ani mai târziu. Ineditul de-abia acum începe: fiind specializat în propulsia rachetelor, numele său e arhicunoscut în industria americană, în cadrul căreia desfășoară muncă de cercetare. Mai precis, din 1998 lucrează la corporația Rocketdyne, în cadrul proiectelor de fabricare a motoarelor pentru navete spațiale. Undeva în 2010, hotărăște să i se alăture lui Elon Musk, proiectând în echipă propulsia celebrelor motoare Merlin 1D și MvacD, care echipează Falcon 9 și prototipul Raptor al rachetei BFR, destinată misiunilor spre Marte. Din 2016 se va întoarce însă la Rocketdyne și începe să aibă o contribuție majoră la turbinele noilor motoare RS-25, pentru NASA Space Launch System. Cum era de așteptat, romanul său „Proiectul Morphem” are punct de plecare în aceste realități; de altfel, romanul face parte dintr-o inițiativă a Institutului American de Film din LA, care a avut drept scop explicit transformarea oamenilor de știință în artizani ai reprezentărilor artistice. Nu știu în ce măsură au reușit ceilalți în cadrul acestui proiect, însă în ceea ce îl privește pe Bogdan Marcu, admit că pariul a fost câștigat: apărut la Editura „Pavcon”, în cadrul seriei science-fiction, însumând de-a lungul a două volume generoase peste 600 de pagini, ceea ce ne propune Bogdan Marcu poate rămâne chiar în acest format stand alone sau poate cu ușurință fi parte a unei producții sincretice, cu finalitate în limbajul cinematografic. Chiar dacă i-ar fi stat mai bine în rol de concluzie, constatarea de față, cu rol ordonator, se leagă de capacitatea autorului de a panorama un palier al societății aparent inaccesibil, aducând într-același loc câte puțin din toate – astfel, romanul e un mix rafinat de bildungsroman cu politica afacerilor, în mijloc rămânând eroul de tipologie USA, capabil a se descurca în mijlocul neprevăzutului, acționând… just in time, un fel de Batman al zilelor noastre. Deloc ironic, rămân la ideea că un asemenea scenariu încă mai poate fi vandabil, mai ales că literatura noastră a pierdut parcă destul de mult din simplitatea bine așezată pe care o avea altădată. Peste toate, rămâne evident că Bogdan Marcu e tributar rețetelor hollywoodiene: nu îi sunt necunoscute nici aventura, nici eroticul frust; apoi, e un combatant lucid, dar fără să-și complice existența până la epuizare.

Sigur, nu pot devoala subiectul cărții; nu voi spune decât că personajul principal, după cum am lăsat să se înțeleagă inginer de excepție la rândul său, trece printr-o serie de aventuri de la granișa cu irealul: totuși, cel mai probabil, evenimentele prezentate au multe puncte de tangență cu sucesiunea istorică a evenimentelor, cititorul putând să dezvolte odată cu sfârșitul volumului, de unul singur, alte și alte posibilități de reprezentare. Așadar, iată că avem de-a face cu o carte deschisă, chiar dacă la nivelul acțiunii propriu-zise toate neclaritățile vor fi rezolvate până la cel mai mic dar însemnat detaliu. Bogdan Marcu simplifică acolo unde „la noi” un alt autor ar complica, surprinde prin detalii legate deopotrivă de conotativ și denotativ. Senzația este de un high definition de bună calitate, dinspre care pleci încântat că ai asistat la un performance „cu de toate”, cu infuzii al căror exotism vine – culmea! – dinspre domeniul științific. E o rețetă care ne demonstrează că un subiect cumva detectivistic încă stă în picioare, în timp ce simplitatea arhitecturală (tot despre text vorbim!) e uneori cea mai nimerită manieră, iar eroticul bine gestionat desface și bucură imaginația. Toate cele enumerate devin pre-semne pentru un ochi antrenat – dacă primul volum al romanului se desfășoară preponderent în State, cel de-al doilea e prilej de reconstituire a realităților românești pe care autorul le-a părăsit fizic, doar fizic, cu ani în urmă. Cumva sentimental, Bogdan Marcu opune implicit două lumi, două mentalități. Rămâne la alegerea cititorului să stabilească care e cea câștigătoare! Traseul eroului paginilor pleacă de la Revoluție și urcă către prezent: aflat în ’89 la Institutul Național de Știință și Tehnologie, Departamentul Propulsie, București, tânărul inginer înregistrează cu o privire abilă câteva din realitățile „ascunse” ale evenimentelor din acele zile. Peste timp, îi este necesar să se întoarcă dintr-o dorință lăuntrică, pentru a-și regăsi, redobândi, identitatea.

Romanul e o nostalgică punere-în-scenă a unui temperament dinamic, a unui autor de un talent confirmat, a redimensionării ficționale ce vine dinspre coridoarele cele mai interioare ale unui destin doar în parte prefigurat. E victoria lui Matei Sălăjan, alter ego al autorului, care, prin asumarea acestei confesiuni romanești, urcă de la condiția celui ce avea să se sinucidă pe o plajă, către omul care își istorisește propria-i poveste dintr-un imperativ mai degrabă moralizator. Repet, nu am dezvăluit nimic din succesiunea evenimentelor, pe aceasta rămâne să o descoperiți singuri, întrucât merită din plin!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s