Mărturiile Danielei Șontică

Înțeleg că realmente nu știu cum s-ar putea reinstaura firescul. Încep chiar să am dubii cu privire la propriile mele raționamente, implicit la o grilă de valori căreia i-am dat formă în ani, ani petrecuți cel mai adesea în apropierea cărților. Și totuși rămân cu încrederea că încă mai întrevăd ceva din calea ce trebuie urmată. Modernitatea, sub toate formele ei, pare să-și fi semnalat demult neputințele. Omul contemporan a devenit ultra-specializat, e „actantul” ingineriilor nano, e dedicat carierei până la epuizare, prețuind tot ceea ce poate fi supus schematizării și clasificării, chiar în absența unor criterii viabile. E un soi de Toma Necredinciosul prin instaurarea rațiunii în absolut toate domeniile de cunoaștere. Ar fi interesat să cuantifice frumosul, să patenteze un algoritm de conversie al celor mai nobile dintre sentimente. Dar iubirea „se joacă” pe paliere diferite, care nu se intersectează atât de des. Sintagma „liberului arbitru” este din ce în ce mai des greșit-uzitată, funcționând iluzoriu-magic sub forma unui sceptru din vechime ori precum un laser în mâna vreunui personaj (post)cibernetic.

Într-un material pe care îl dedicam lui Ernest Bernea, cu ceva ani în urmă, îmi manifestam credința: când vom îndrăzni să ieșim din iureșul caruselului postmodern, privirea se va înălța, prefigurând un continuum ascendent, va fixa liber linia orizontului, capabilă abia acum de întâlniri providențiale. Pe de altă parte, am realizat nu de puține ori că spațiul livresc echivalează cu una dintre ultimele redute.  Rămân cu impresia că perioada interbelică nu și-a spus încă ultimul cuvânt și că, voit sau nu, suntem aproape obligați să restabilim o legătură organică cu formele de existență dar mai ales cu cele de cultură, specifice acelor ani! Aici, de această dată, nu mi-am propus să revin strict la Ernest Bernea, chiar dacă implicit împărtășesc pentru încă o dată îndemnul său la simplitate. Prin intermediari, mă voi apleca asupra figurii țăranului român, atât de vitregit de soartă în lungul vremurilor; asupra țăranului român și a rostului pe care el l-a avut dintotdeauna în prezervarea datelor cele mai intime ale neamului nostru. Dintr-o asemenea matrice ar putea renaște o filosofie până la capăt articulată a echilibrului, armoniei, rostului. De altfel, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a dedicat anul 2019 memoriei Satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari). Dincolo de manifestările cu caracter liturgic-tipiconal, au fost organizate pe întreg cuprinsul țării ample manifestări culturale. Acestora li s-au adăgat albume de artă, monografii, cărți cu un caracter pronunțat eseistic, noi contextualizări istorice etc. Aparițiile editoriale nu au fost puține; totuși, dintre acestea am reținut în special două volume aparte: cartea Danielei Șontică („Chipuri din satul românesc”, apărută în colecția Media Christiana a Editurii „Trinitas”) și „Percepții privind satul românesc” (Editura „Cuvântul vieții”) – o antologie din clasici ai culturii naționale, selecția și comentariile textelor aparținând lui Mircea Platon și Ionuț Butoi. Din considerente firești, ce țin de spațiul „de tipar”, mă voi opri de această dată pentru câteva momente doar asupra primului volum, urmând să revin…

Daniela Șontică e o cunoștință mai veche a cititorilor „Ateneului”. Totuși, pentru o mai eficientă așezare „în scenă”, voi enumera câteva din datele parcursului său: este licențiată a Facultății de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității „Spiru Haret” București, absolventă a cursurilor de grafică-pictură ale Școlii Populare de Artă din Buzău. Debutul literar are loc în noiembrie 1989, în paginile „Convorbirilor literare”. Publică de-a lungul timpului versuri și publicistică literară în reviste precum „România literară”, „Ateneu”, „Tiuk!”, „Luceafărul”, „Cafeneaua literară”, „Lumina literară și artistică”, „Oglinda literară”, „Fereastra”, „Spații culturale” ș.a.m.d. Activitatea sa este apreciată cu varii distincții și premii, dintre care voi aminti doar Premiul Special la Concursul național de Poezie „Vasile Voiculescu” – 1993, Premiul I la concursul național „Ion Vinea” – 1995, Premiul pentru poezie al revistei „Luceafărul” – 2006, Premiul special pentru poezie la Concursul Național „Vasile Voiculescu” pentru volumul „Iubita cu nume de profet” – 2014, Premiul pentru poezie al Colocviilor „George Coșbuc” Bistrița – 2014, Diploma omagială „Sfântul Ioan Gură de Aur” din partea Patriarhului României pentru promovarea culturii creștine – 2015. La rândul lor, cărțile publicate au fost bine primite de critica literară: „Arlechini într-o pădure sălbatică”-Ed. „Vinea”, „Uitați-vă prin mine”-Ed. „Brumar”, „Însemnări din pridvor”-Ed. „Trinitas”, „Iubita cu nume de profet”-Ed. „Tracus Arte”, „Privileges de femme de lune”-Ed. „Vinea”. Având o activitate îndelungată în presa scrisă (încă din 1993 la ziarele „Muntenia” și „Informația Buzăului”, apoi în presa centrală la revistele „Privirea”, „Casa lux”, „Casa de vacanță”, ulterior la „Jurnalul Național”), anul 2010 o găsește în postura de redactor-șef al ziarului „Lumina”, cotidianul Patriarhiei Române. Prezentul o găsește în aceeași redacție, la care se adaugă și calitatea de realizatoare de emisiuni radiofonice la Radio Trinitas.

Constat de la bun început că aproape tot ceea ce întreprinde Daniela Șontică se subsumează unui crez generos, contrapunctând realitățile unui prezent decadent cu soluții deloc perimate, ce presupun / vin dinspre o pedagogie creștină (a se vedea Mihail Bulacu). Personal, consider că actualele „chipuri ale satului românesc” se așază perfect în continuarea „însemnărilor din pridvor”, dimpreună invitând la restaurarea demnității unui întreg popor.

„Chipuri din satul românesc” primește în paginile sale multiple repere culturale solide, ce întrețes o polifonie peste timp; la sfârșit, satul românesc nu ne apare sub forma unui tărâm idilic. Autoarea nu este interesată de a crea o poveste ci de a ne livra, într-un mod cât se poate de argumentat, posibilitatea unei reorientări. A fi în satul românesc, a-i înțelege mecanismele și mai ales nucleul etic, nu echivalează cu o situare fără discernământ în trecut. Desigur, omul contemporan călătorește mult, este obligat să se adapteze rapid la cerințe probabil cu totul străine de așteptările ori nevoile sale. Probabil sună învechit dar ar trebui să admitem că, deși i-am depășit de mult timp și cu mult granițele geografice, cu toate acestea, chipul țării nu poate fi despărțit de fețele celor dragi. Această galerie a personalităților (legate indisolubil de spațiul rural) propune în forma unor „fișe de dicționar” (re)întâlnirea cu nume ilustre, din domenii aparent cu totul diferite. E locul în care Eminescu, Creangă, Slavici se întâlnesc cu scriitorii deceniilor „de după”, precum Goga, Coșbuc, Pillat, Galaction, Agârbiceanu, Vlahuță, urcând pe firul „istoriei” literare până spre pe Rebreanu, Blaga, Sadoveanu, Preda, Ștefan Bănulescu, Steinhardt, Ioan Alexandru sau Marin Sorescu. Acestora li se adaugă plasticieni precum Grigorescu, Octav Băncilă, Camil Ressu, Corneliu Baba, Ion Măric; figuri intrate în legendă precum cele ale lui Horea, Picu Pătruț, Badea Cârțan ard cu iubire de neam, în timp ce mărturisiri precum cele ale Elisabetei Rizea contează ca adevărate troițe pentru noile orizonturi ale orientărilor noastre. Nu într-un final, avem prezențe cu rol însemnat economic-administrativ: Dumitru Seceleanu, Aurel Pană, Aureliu Popescu. Sigur, toate acestea nu sunt decât niște exemple, cuprinsul cărții fiind cu mult mai generos! Ceea ce este cu adevărat meritoriu în „Chipuri din satul românesc” se leagă de dorința autoarei de a surprinde în viața / activitatea fiecăruia un anume episod mai puțin cunoscut de marele public. Pentru a-i reuși un asemenea exercițiu, a trebuit adesea să schimbe deschiderea „obiectivului de fotografiat”: de exemplu, în cazul clasicilor literaturii, s-a mers pe amănunt, pe nuanța care particularizează, s-a scos în față ceea ce ar fi fost periculos să cadă în uitare, pe când în cazul lui Iosif Berman (fotograful lui Dimitrie Gusti) ori Kurt Hielscher – și nu numai! – Daniela Șontică a compus în macro. În această echilibrată diversitate sunt de notat și capitolele referitoare la „răzeșii din Basarabia”, „țăranii din Poplaca”, „țăranii cu biblioteci din Săliștea Sibiului”, „corul plugarilor din Chizătău”, „țăranii condeieri din Banat”, „Dumitru Stăniloae despre țărănimea Domnului Iisus Hristos”, „Biblioteci sătești din inițiative particulare”.

Chiar dacă în chip evident nu și-a propus pentru prezenta lucrare dimensiuni monumentale, nici conținuturi enciclopedice, Daniela Șontică reușește să realizeze un instrument credibil și suplu, un alt pod de legătură între realități ale istoriei noastre, de cele mai multe ori demitizate (de alții!) din rea voință. Deși presupun că o asemenea galerie (prea puțin subiectivă) a personalităților satului românesc poate fi oricând updatată, găsesc acest din urmă volum ca ilustrativ pentru noi înșine, chiar aici și mai ales acum.

Marius Manta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s