„Memoria”, altfel despre „Prolog”

În tot acest amalgam generat de insuficiențele unei contemporaneități ce abia mai respiră, printre nonsensurile unei societăți situate în falsele temeiuri ale post-adevărurilor născute doar de dragul unor artificii schizoide și interesate de politicile consumeriste, funcțiile memoriei ar trebui cu siguranță reconsiderate, recontextualizate; doar în felul acesta s-ar produce re-orientarea, ieșirea dintr-o paradigmă care, iată, își dovedește neputințele. Într-o intervenție tipărită după zilele Revoluției, Ion Vianu ținea să reamintească întregii societăți că „nu e nevoie să fi psiholog ca să înțelegi ce este, în viața fiecărui ins, amintirea: pe de o parte, ea alcătuiește acel capital care se acumulează și care dă, prin prezența lui mereu sporită, greutate și substanță existenței umane dar în același timp ea este și firul conducător care dă ființei o continuitate și o devenire fără de care existența nu ar avea valoare”. Memoria e fără doar și poate superioară, o forță unificatoare, un pod între viața conștientă și inconștientă, fără de care existența s-ar desfășura fragmentar și mai degrabă fără tâlc.

Acestea sunt și temeiurile de la care a plecat cel mai probabil organizatorul în momentul în care și-a propus panotarea unei expoziții cu totul inedite; mai precis, la Galeriile Karo, în dubla ipostază de curator și creator, Constantin Țînteanu ne-a propus la sfârșitul lui 2021 o adevărată gală, un spectacol sincretic de imagine-text ce ar fi putut fi înțeles – și trebuie înțeles! – din mai multe unghiuri, apelând la domenii de cunoaștere interrelaționate. Deși majoritatea ar putea să o echivaleze în termeni deloc metaforici cu o personală Mihai Sârbulescu, eu aș situa-o sub emblema unui performance bine închegat în chiar matricea Grupului „Prolog”. De altfel, pe afișul manifestării se află numele lui Paul Gherasim, Matei Lăzărescu, Mihai Horea, Constantin Flondor, Ion Grigorescu, Christian Paraschiv, Horea Paștina, Mihai Sârbulescu, Constantin Țînteanu, Bogdan Vlăduță. Stând împreună sub semnul „Memoriei”, străbătând culoarele timpului, artefactele acestei expoziții sunt dintre cele mai diverse: studii / schițe, fotografii, însemnări „de-o clipă”, obiecte propriu-zise recompun o simfonie a tonurilor postbizantine aflate aici-și-acum, dând sens armonic însuși Logosului. Să nu uităm că și în tălmăcirea Părintelui Dumitru Stăniloae, a sta împreună, a fi împreună cu adevărat presupune existența iubirii (a se vedea „Sfânta Treime sau la început a fost iubirea”). În „Dosarul Prologului” pe care Mihai Sârbulescu îl tipărește în 2011, autorul arăta: „Cel mai greu este să faci parte dintr-o împreună-lucrare. Este foarte greu! Ce înseamnă «împreuna»? Înseamnă să fii mereu treaz și să iei parte la ceea ce urmează să fie făcut, împreună. Iar împreună-lucrarea grupului trebuie să se vadă în ceea ce dovedește, fiecare dintre noi, că face”. Ei bine, deloc supralicitând discursul, aș spune că exercițiul desfășurat la Galeriile Karo devine mărturisitor în sensul energiilor vechilor pustnici: el oferă temei, echilibrează, are sens pedagogic.

Pe de o parte, fiecare lucrare/ obiect expus are, cum altfel, o valoare intrinsecă dar „proprietățile” sale se multiplică în progresie geometrică odată cu povestea pe care eventual o poartă cu sine, dar și grație conexiunilor pe care le-a născut. Pe de altă parte, ele devin motive întemeiate pentru viitoare căutări: interesantă și pentru istoricul de artă, și pentru critic, pentru artistul propriu-zis ori în general pentru orice conștiință interesată de drumul ei în viață către Viață, o asemenea desfășurare echivalează cu un exercițiu de arheologie desfășurat in situ. Deși nefiind prezente „într-o serie”, lucrările expuse sunt atingeri, fie și de-o clipă, a marelui dar. Însemnele Logosului, drumurile Athosului, volutele delicate ale ființei-vegetale la Horea Paștina, clopotul – cupă, dialogul interior-exterior, triptica viziune vetero-testamentară a lui Bogdan Vlăduță (o surpriză extraordinară!) și multe altele sunt elemente deloc disparate ale unui vector ascensional. Într-o însemnare, Mihai Sârbulescu nota: „Prolog este un început, iar cuvântul acesta apare cel dintâi în Scriptură. Teologia îl interpretează ca «deodată», ca ceva situat în afara timpului. S-ar putea însă ca tocmai timpurile pe care le trăim să ne constrângă la un fel de a fi, cumva atemporali. Modernitatea ne-a educat în spiritul lui «tot înainte», ne-a învățat să înfulecăm timpul…”

Apărut (și) sub semnul Tescanilor, „Prologul” își întinde pe mai departe „istoria”, glisând între profan și sacru, descoperind când avatarurile florii de măr, când ale fulgului de nea, oferind energie vitală și speranță orizonturilor. Mihai Sârbulescu, note de jurnal (Editura „Ileana”, 2018): „Eram la Târgu Neamț în curte. Mă uitam din băncuță departe în ochii mei cum se vedea peisajul printre frunzele uscate de viță, o minune de frumusețe a toamnei. Cât sunt eu de departe de frumusețea aceasta, din ochii mei, mi-am zis atunci cu durere! Departe, foarte departe. Și mi-am spus: Tu, Doamne, făcătorul meu, Tu ești cu mine. Ești mai aproape de mine decât toată splendoarea aceasta a toamnei. Ești mai aproape de mine decât îmi sunt eu însumi aproape!” (16 iunie 2015); „Acesta a fost de la început și este și astăzi sentimentul care mă leagă de prietenii mei din Prolog. Am pătruns, fără greutate, în cer” (14 septembrie 2002).

„Memoria” tocmește cu nimerită măsură printre realitățile Prologului. Privite de aproape, artefactele sunt însemne ale dăruirii, sunt chinoviale aserțiuni artistice ale unui crez ontologic. În întregul ei, expoziția poartă izbânda în contra a tot ce rămâne plat, artificial, agonic.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s