Culoarul Mircea Cărtărescu

Culoarul Mircea Cărtărescu   Am înțeles demult că, cel puțin în ceea ce mă privește, a scrie despre Cărtărescu înseamnă în primul rând a lăsa deoparte prețiozitățile literare, taxonomiile, instrumentele de tortură ale criticii, pentru a mă lăsa prins într-o poveste ce își deapănă înțelesurile sub forma unui construct bizar. La o adică, „Solenoidul” lui … Citește în continuare Culoarul Mircea Cărtărescu

Note de lectură duhovnicească. Părintele Galeriu, mărturisitor al Chipului Treimic

Note de lectură duhovnicească Părintele Galeriu, mărturisitor al Chipului Treimic Cu ceva timp în urmă mi-am adus aminte de fericita perioadă când, în cadrul unor emisiuni difuzate de TVR, pe cel de-al doilea program, undeva în seară, creștinul avea bucuria întâlnirii cu apariții duhovnicești de primă importanță, oameni care aveau să declanșeze o redeșteptare a … Citește în continuare Note de lectură duhovnicească. Părintele Galeriu, mărturisitor al Chipului Treimic

Rudolf Suțu – Iașiul în memoria unui etern prezent

Iașiul în memoria unui etern prezent   Este general cunoscut – tot netul o știe! - că memoria este un proces psihic care constă în întipărirea, recunoașterea și reproducerea senzațiilor, sentimentelor, mișcărilor, cunoștințelor etc. din trecut. Memoria definește dimensiunea temporală a organizării noastre psihice, integrarea ei pe cele trei segmente ale orizontului temporal – trecut, prezent, … Citește în continuare Rudolf Suțu – Iașiul în memoria unui etern prezent

Emilian Marcu – Proza lui Emilian Marcu, expresie a polifoniei libertăților interioare

Proza lui Emilian Marcu, expresie a polifoniei libertăților interioare   Emilian Marcu e demult un scriitor care și-a câștigat accesul într-un soi de Champions League a literelor. De altfel, sunt cunoscute abilitățile stilistice pe care le arată în specii literare diferite. În aceeași măsură, Emilian Marcu este poet, prozator, emite judecăți de valoare extrem de … Citește în continuare Emilian Marcu – Proza lui Emilian Marcu, expresie a polifoniei libertăților interioare

Arșavir Acterian, mărturia unei conștiințe

Arșavir Acterian, mărturia unei conștiințe   Am sentimentul că despre comunitatea armenilor din România se vorbește din ce în ce mai puțin. Nefiind adeptul teoriilor conspiraționiste, nu văd în această situație o toană a istoriei contrafăcute; probabil totul intră în acel datum neprielnic despre care s-a tot vorbit în această parte a Europei. Vor fi … Citește în continuare Arșavir Acterian, mărturia unei conștiințe

George Arion și labirintul lui Dedal

George Arion și labirintul lui Dedal   „Textul e asemenea labirintului lui Dedal: îl închide în el pe autorul său, iar când lectorul își asumă acel text devine și el captiv” (Umberto Eco). Numele semioticianului italian a mai străbătut de câteva ori spațiul Literaturbahnului, amintind că textul are în general această multiplă capacitate de a … Citește în continuare George Arion și labirintul lui Dedal

Varujan Vosganian – Infinitele jocuri ale unui timp potrivnic

Infinitele jocuri ale unui timp potrivnic Nu îmi aduc aminte să fi făcut vreodată cu adevărat politică. Ce-i drept, undeva prin anii liceului, imediat după Revoluție, regăsisem într-un colț câte ceva din avântul tovărășesc inoculat (paradoxal) în anii de dinainte, ani ce pentru unii s-au dovedit a fi prea dintr-odată alungați. Treptat, am început să … Citește în continuare Varujan Vosganian – Infinitele jocuri ale unui timp potrivnic